Lucrarea Noeminei Campean ne ofera un demers exegetic de exceptie dezvoltand, pe parcurs, o tripla performanta schitata deja in titlu: un comparatism estetic in proximitatea unghiului psihanalitic atingandu-se, adesea, pragul sinestezic intre creatia proteica a lui Strindberg si polimorfismul artistic al lui Bergman (centrat pe memorialistica, teatrologie si cinematografie). Apoi, vertebrarea acestei relatii prin tema durerii inocentului amplificata ca o punte de legatura intre tragedia greaca si drama moderna. In al treilea rand, circumscrierea esafodajului religios – in speta luteranismul, dar si cel propriu-zis artistic, legat de specificitatea avangardismului nordic – si, prin extrapolare, a celui european, cu precadere din prima jumatate a veacului al XX-lea. Intricate pana la osmoza, cele trei perspective confera lucrarii o structura rizomatica si, mai ales, profunzime interpretativa, toate acestea fiind girate de o triada metodologica corespunzatoare, respectiv: un comparatism multiplu etajat, analiza interdisciplinara si examenul imagologic al integralei cinematografice si teatrologice lasate posteritatii de Bergman. Rezultanta acestui demers structurat in patru parti defalcate in capitole si subcapitole este o personala si arborescenta meditatie despre tragicul modern cu punctul de plecare in asumarea fireasca a conceptiei potrivit careia destinul este imanent fiintei umane. Or, tema „durerii inocentului”, obsesiva la „duplexul” Strindberg/ Bergman, nu doar acompaniaza ori exemplifica, ci este parte integranta din procesualitatea tragicului intr-o analiza ce ajunge pana la nivelul capilarelor. (Mircea Muthu)