Dacă ar fi să aleg ce poezie românească din anii recenți ar trebui trimisă în spațiu ca să ne înțeleagă extratereștrii, aș propune fără doar și poate volumulTurbo / Kino al Mădălinei Căuneac. Poezie cinematică, intensă, senzorială. Un mix ideal de confesiv și contemplativ, un joc fin între anxietate și tandrețe, între o memorie electrizată de melancolie și un prezent care se recompune continuu din flash-uri și avataruri. Limbajul devine o arhivă de senzații, iar realitatea un flux digital ce nu poate fi încetinit sau oprit. O poezie lucidă și radicală despre viață sau, mai exact, despre spațiul liminal dintre iubire și supraviețuire.

Cosmin Perța

Reactualizând fundalul descriptiv al poeziei de dragoste, Mădălina Căuneac își confirmă profilul neoromantic din Crisalidă. Ca lumina printre frunze, scriitura ei oscilează între partituri elegiace și delicate inserturi idilice, iar efectul e cinematic, tulburător și, deopotrivă, turbulent. Întoarcere ritualică la problematicile copilăriei și maturizării, iubirii și doliului, dar și la tensiunea dintre eficiența ipostazei adulte și contraponderile ei compensatorii, reveria și derealizarea, Turbo / Kino evocă demnitatea montajelor necosmetizate, colate în jurul unui adevăr personal. Fără îndoială, în primul rând stau emoția, căutarea păcii, fericirea ca recidivă și, în general, virtuțile atemporal-vindecătoare ale sincerității.

Olga Ștefan