Horia Bădescu este ceea ce numim un scriitor complet: poet, înainte de toate, romancier, filosof al culturii și artei, eseist, publicist, traducător (el însuși tradus și comentat, mai ales în spațiul francofon, scriind despre opera lui nu mai puțin de 46 de personalități străine). La teatru, a ajuns ca hermeneut, sub semnul tragicului, prin interpretarea capodoperei Meșterul Manole a lui Lucian Blaga și a dramei creatorului din Monastirea Argeșului (vezi pătrunzătorul eseu Meșterul Manole sau imanența tragicului, București, Editura Cartea Românească, 1986). Poetul a debutat editorial în 1971, cu Marile Eleusii (la editura clujeană Dacia), opera poetică sporind până în 2017 cu alte 22 de volume. În 2013, la împlinirea vârstei de 70 de ani, Editura Eikon a luat inițiativa unui proiect editorial susținut de COPYRO, sub egida Universității „Babeș-Bolyai”, constând într-o antologare, în trei volume, a întregii opere poetice a lui Horia Bădescu, în selecția autorului, sub titlul Cărțile viețuirii. Fiecare dintre cele trei volume a beneficiat de câte o postfață, semnată, în ordine, de Ioan Adam, Petru Poantă și de Ioan Holban. Am comentat creația lirică a acestor volume într-un studiu (Viețuirile lui Horia Bădescu) apărut în serial în „Convorbiri literare”, reluat și augmentat în cartea mea Revizuiri critice (București, Editura Academiei Române, 2019). Între timp, Viețuirile autorului s-au îmbogățit cu un alt volum, Dinaintea ta merge tăcerea, Editura Școala Ardeleană asumându-și publicarea acestuia, cum era și firesc. Viețuirile de față sunt structurate în șapte cicluri: Dinaintea ta merge tăcerea, Poemele mosane, Aporiile timpului, Degetul lui Iov, Caietul de la Habra, Poemele verii, al șaptelea fiind un Epilog. Am ținut să consemnez structura heptagonală, fiindcă această parte a tetralogiei este una „rezumativă”, consfințind ceea ce în studiul menționat am numit cartea cu șapte peceți de rezonanță biblică și eminesciană (vezi nuvela Sărmanul Dionis), reconfirmată de heptagonul final (EL-GAHEL) al capodoperei lui Ion Barbu, Joc secund, heptagon ce scapă geometriei și logicii clasice, neputând fi construit cu rigla și compasul: „Eptagon cu vârful stelelor la fel./ Șapte semne, puse ciclic” (Încheiere). Cele șapte stele, șapte semne puse ciclic recapitulează cele șapte zile ale creației divine, pe care poetul, încărcat de tăcerea cuvintelor (Dinaintea ta merge tăcerea), ca indiciu al neputinței de a înțelege Creația, nu face decât să întoarcă etern roata cuvintelor, umbre ale Logosului divin, cum încheie „divinul brit” viețuirea lui Hamlet: Și restul e tăcere. Horia Bădescu se dovedește și aici un mare poet al tăcerii, confrate cu Lucian Blaga, un poet-filosof, care construiește ontoestetic, nu pur estetic, cu atât mai puțin ideologic. În acest sens trebuie să decriptăm cuvântul viețuiri. „A viețui”, în sensul dat termenului de către Horia Bădescu, adună numeroasele înțelesuri cumulate/muzeificate în dicționare, toate transfigurându-se holonic în a ființa, dincolo de a trăi și a supraviețui biologic. (Theodor Codreanu)