Romanul a inspirat in 1998 o cunoscuta ecranizare SF, avindu-i in distributie pe Peter Gallagher, Leonard Nimoy si Tim Guinee.Minunata lume noua porneste de la ideea unei societati distopice care, pentru a-si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica pina la mascarea minciunii in adevar absolut. Rezultatul este o combinatie de realitati totalitare si scene din cel mai pur SF, in care cartile sint arse si singura cultura acceptata se naste din preceptele unui conducator megaloman, in care aparitia unei editii din Operele complete ale lui Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, in care oamenii sint conceputi in imense incubatoare, iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii” sint izolati in rezervatii.E o experienta infioratoare sa descoperi cit de multe dintre predictiile satirice ale lui Huxley au devenit realitate intr-o perioada atit de scurta. - The New York Times Book ReviewFragment din cartea "Minunata lume noua" de Aldous Huxley“Trecura pragul si se trezira pe o terasa larga. Sub ei, incadrata de case inalte, se intindea piata satului, plina de indieni. Paturi viu colorate, pene infipte in parul negru, licariri de turcoaze si trupuri negre stralucind de sudoare. Lenina isi duse iarasi batista la nas. In spatiul liber din centrul pietei erau doua estrade circulare din caramizi si lut framintat cu picioarele - in mod evident acoperisuri ale unor incaperi subterane, caci in centrul fiecarei estrade era cite o rasuflatoare deschisa, cu o scarita ce ducea spre intunericul din adinc. De acolo, din adincuri, se inaltau cintari de fluiere si apoi aproape ca se pierdeau in rapaitul neindurator, persistent, necontenit al tobelor.Leninei ii placura tobele. Inchizind ochii, se lasa in voia tunetelor lor infundate, care se succedeau la intervale regulate, ingaduindu-le sa-i invadeze complet constiinta, pina cind, in cele din urma, nu mai ramase nimic pe lume decit acea pulsatie profunda a sunetelor. Ii reamintea linistitor Leninei de zgomotele sintetice produse la Ritualurile Solidaritatii de sarbatorirea Zilei lui Ford. „Orgie si betie, orgie si magie”, repeta in sinea ei. Tobele acelea bateau exact aceleasi ritmuri.Deodata se produse o izbucnire de cintece - sute de voci barbatesti strigind din rasputeri, feroce, la unison, metalice si aspre. Citeva note prelungi, apoi tacere, pe urma bubuitul mocnit al tobelor; apoi notele acute, ca un fel de nechezat ascutit, raspunsul unei femei. Si din nou tobele; apoi iarasi afirmarea salbatica a barbatiei, rostita de vocile profunde, de bas. Ciudat - da. Locul era ciudat, la fel si muzica, la fel si hainele, si gusele, si bolile de piele, si batrinii. Dar spectacolul in sine - acesta nu parea sa aiba nimic ciudat in el.”