Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege - Ediția a IV-a

Pe drumul veșnic deschis al cunoașterii de sine și al întâlnirii cu ceilalți, pășim pe nisipuri mișcătoare. Înaintăm, fragili și șovăielnici, permanent în bătaia pericolelor de tot felul: traume, răni nevindecate, violențe și înfrângeri care ne aruncă în tăceri toxice, devoratoare. Dar pe acest traseu plin de capcane, dușmanul cel mai aprig ne suntem chiar noi înșine – ne autosabotăm.
Jacques Salomé ne propune o abordare cu totul diferită a comunicării. Ne îndeamnă să ne curățăm conductele relaționale atât de zgura autoînvinovățirii, cât și de cea a acuzațiilor aruncate semenilor. Să ne așezăm în legăturile noastre cu ceilalți exact așa cum suntem – nici mai buni, nici mai răi. Dacă ne parcurgem drumul cu o imagine de sine asumată, nedeformată, cresc șansele de a ne alege reperele corecte și de a stabili relații mai trainice și mai sănătoase cu cei pe care îi prețuim.

Curajul de a fi tu însuți - Ediția a IV-a

La fel cum organismul uman este străbătut de vase sangvine prin care aleargă seva vieții, și imensul organism social se articulează pe o rețea țesută din ființe umane care stabilesc legături și schimburi. Prin această rețea gânditoare circulă fluidul vital fără de care nu am putea concepe ideea de întâlnire sau de relaționare cu semenii: comunicarea. A-i cunoaște principiile și a le folosi cu înțelepciune înseamnă a croi o cale prin vârtejul diferențelor dintre noi – o necesitate și o artă deopotrivă.

Jacques Salomé ne întredeschide o fereastră către arta de a comunica până la nivelurile profunde ale conștiinței, inspirându-se din provocările de zi cu zi ale vieții contemporane și amprentându-și discursul cu veșnica lui „stare poetică“.

JACQUES SALOMÉ (n. 1935) este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Și-a obținut licența în psihiatrie socială la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris). Este fondatorul Centrului de formare în relații interumane „Le Regard fertile“ de la Roussillon-en-Provence și a predat vreme de cincisprezece ani la Université de Lille III.

Filiația sa teoretică se revendică din curentul psihologiei umaniste, inițiat de Carl Rogers. La începutul carierei în relațiile interumane s-a folosit de psihanaliză, mergând în direcția propusă de Milton Erickson, pentru care subconștientul este un rezervor de resurse, nu o componentă întunecată a psihicului. În primele sale cursuri de formare, Jacques Salomé a folosit tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică precum psihodrama.
Aceste numeroase experiențe l-au condus în timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială), un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente proprii. A format până în prezent peste 60 000 de asistenți sociali, medici, psihologi și consultanți. A ținut conferințe, cursuri de formare și are discipoli (moderatori în metoda ESPERE și formatori de moderatori) în Franța, Belgia, Canada, Elveția, Insulele Réunion. A semnat de-a lungul timpului cronici permanente în reviste de referință din presa franceză și canadiană.
A scris 70 de cărți și este coautor al unor lucrări de referință despre comunicare și cuplu, teoretician în cadrul Asociației pentru Comunicare Relațională prin Ascultare Activă. Cărțile sale au fost traduse în 27 de limbi, inclusiv în limba română.
Dintre cărțile semnate de el, la Curtea Veche Publishing au mai apărut: Vorbește-mi... am atâtea să-ți spun; Un strop de eternitate; Ghid de supraviețuire în universul profesional; Cum să ne mărturisim iubirea; Întâlniri cu femei-fântână; Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege; Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?; Mami, tati, mă auziți?; Singurătatea în doi nu e pentru noi.

În februarie 2014 a suferit un sever accident vascular cerebral, care i-a afectat centrul vorbirii. În prezent, la vârsta de 83 de ani, se reface și întâmpină cu deschidere această nouă provocare din viața sa cu ajutorul soției lui, Valeria, încredințat de faptul că bolile sunt limbaje simbolice care ne ajută să strigăm și să tăinuim deopotrivă insuportabilul din noi și că suferința scoate la lumină posibilitățile nebănuite ale ființei.